facebook_pixel

Proiect în dezbatere. Noi reguli pentru confidenţialitate.

Regulamentul e-Privacy este un nou cadru legislativ pe care Uniunea Europeană vrea să-l implementeze. Acest nou regulament vizează confidenţialitatea în mediul electronic, ceea ce reprezintă o consecinţă absolut normală în contextul intrării în vigoare a Regulamentului de Protecţie a Datelor Personale (G.D.P.R.). 

Se preconizează că acest nou regulament va intra în vigoare în tandem cu GDPR în mai 2018. Pentru majoritatea companiilor, aceasta înseamnă că, atunci când revizuiesc procedurile şi protocoalele pentru a respecta G.D.P.R., acestea ar trebui să se asigure, de asemenea, că acoperă şi noile reguli de comercializare stabilite în acest nou regulament.

Regulamentul e-privacy, deşi asemănător, este totuşi diferit de Regulamentul de Protecţie a Datelor Personale.

Ce se urmăreşte prin regulamentul e-Privacy?

Există trei obiective clare care stau la baza revizuirii regimului privind confidenţialitatea în Europa.

Primul obiectiv este resprezentat de necesitatea de a proteja atât confidenţialitatea mesajelor cât şi a comunicaţiilor electronice în sine.

Cel de-al doilea obiectiv este protejarea dreptului persoanei la confidenţialitate în ceea ce priveşte activităţile sale atunci când navighează pe Internet sau utilizează dispozitive electronice.

Obiectivul final al regulamentului este de a controla comunicările de marketing direct pentru a se asigura că acestea sunt efectuate eficient fără ca persoanele să fie expuse la comunicaţii comerciale nesolicitate sau spam.

Cui se aplică noul regulament?

Regulamentul se aplică în cazul prelucrării datelor transmise în cadrul comunicaţiilor electronice efectuate în legătură cu prestarea şi utilizarea serviciilor de comunicaţii electronice şi în cazul informaţiilor legate de echipamentele terminale ale utilizatorilor finali şi acoperă, ca domeniu/industrie, pe lângă companiile de telecomunicaţii şi furnizorii de servicii de internet precum şi furnizorii de servicii „OTT”, inclusiv aplicaţiile populare de mesagerie instantanee (cum ar fi WhatsApp, Skype, Facebook Messenger).

Acesta se aplică şi pentru utilizarea cookie-urilor sau tehnologiilor de urmărire similare, precum şi pentru orice persoană care se implică în marketing electronic, indiferent dacă aceasta furnizează sau nu un serviciu de comunicaţii electronice.

Care sunt cele mai importante modificări?

  • Amenzile prevăzute de Regulament sunt de la 2% la 20 de milioane de euro din cifra de afaceri globală;
  • Pentru e-mail marketing şi SMS marketing obţinerea acordului de abonare / dezabonare se face după regulile mult mai stricte prevăzute în G.D.P.R.
  • Aceleaşi reguli de marketing se vor aplica şi pentru publicitatea pe  WhatsApp, Skype, Facebook Messenger;
  • Companiile care fac marketing direct telefonic vor fi obligate fie să afişeze linia de apel, astfel încât să fie identificata, sau să prezinte un cod specific sau prefix care identifică faptul că apelul este un apel de marketing.
  • Legat de cookie-uri, au loc modificări majore cu privire la setările browserului privind tipul de cookie cu care userul e de acord sau nu.
  • Cu privire la programele de tip adblocker se va permite furnizorilor de site-uri web să verifice, fără a obţine consimţământul userului, dacă pe dispozitivul utilizatorului final se poate recepţiona conţinutul lor. Iar în cazul în care este instalat un adblocker care împiedică primirea unui anunţ, furnizorul poate solicita utilizatorului dacă doreşte activarea notificărilor pentru site-ul respectiv.

Deşi proiectul regulamentului e-Privacy se află în dezbatere, el este extrem de important, întrucât urmează să intre în vigoare în luna mai anul viitor, ceea ce înseamnă că până la acel moment toate companiile trebuie de îndeplinească cerinţele legate de confidenţialitatea comunicaţiilor.